miercuri, 30 noiembrie 2011

Lucrători în lumină

A mai apărut un articol pe blogul Severinei Soare. Unul foarte necesar mie si care cere niste comentarii pe marginea lui.

http://life-spiritual-coaching.blogspot.com/2011/11/lucratorii-in-lumina-i.html

Relaţia mea cu familia şi cu lumea

Poate în acest articol e explicaţia la întrebarea de ce mă afectează mai mult suferinţa altora, în loc să sufăr pentru că nu-mi văd mama mai des. Sufăr pentru că nu mă vede ea, nu pentru că nu o văd eu. Şi asta, după cum reiese din articolul la care mă refer, este pentru că eu sunt aici să alin suferinţa cauzată de anumite alegeri făcute de mine la începutul Creaţiei.

miercuri, 23 noiembrie 2011

Limpezime

Liniste... Ma aflu intr-un loc numit liniste.
Cineva facea teoria chibritului pe marginea legii oglindirii. Mintea lui lucra fericita, febrila, indepartandu-l de la liniste. Cand mintea lucreaza e ca o miscare intr-un ocean ce il tulbura. Nu mai vedem apa limpede, nu mai vedem fundul apei, cat e de adanca, ce se afla pe fundul ei. "Noi" ne agatam de gandurile create de minte, ca sa nu ne pierdem in apa asta din care nu intelegem nimic. Ne e frica sa cadem la fund, ne e frica sa lasam gandurile si sa aflam ce e dincolo de ele. Dar lasandu-ne la fund, parasind gandurile, vom gusta adevarata liniste, va fi multa lumina si claritate, vom fi numai noi. Zic noi si ma vad numai pe mine... Sunt eu, adica sunt toti. Si in toti, divinitatea.

luni, 21 noiembrie 2011

Farfurele şi plicăţele

Multi-styled Text Generator at TextSpace.net

(Când un copil indigo se joacă...)

Am fost zilele trecute într-un magazin şi m-am uitat la obiectele din sectorul menaj. Femeia tot femeie... Şi de parcă asta nu-i destul, mă uit mai ales la culori, mă atrag culorile cât mai diverse şi pe cât posibil asortate. Am început să-i spun soţului că mă comport ca o coţofană, că numai aia e atrasă de lucrurile sclipitoare. Asta pentru că îşi închipuie că aş vrea să cumpăr ceva. Foarte rar cumpăr, numai dacă am nevoie şi/sau sunt ieftine.


Astea din poză nu-s aşa de diverse cum am văzut eu, dar altceva mai bun n-am găsit pe net. Nici la "assiettes", nici la "dishes".
Şi cum mă uitam eu încântată la farfurioare, am început să le alint în mintea mea, apoi i-am spus soţului pe jumătate râzând...farfurele, farfurici, farfuriuţe, farfurioare, farfurele... farfurici... farfurele... farfuriţe...
În sfârşit mă despart de farfurişile mele (să nu uitam că eu îs din Moldova), şi ajungem repede la... lăcăţele. De fapt îmi atrage soţul atenţia la nişte lăcăţele minuscule. Aaa, astea-s clăcăţele, plicăţele... licăţele, avem farfurele, clicăţele, plicăţele, farfurici, lăcăţei, farfurei şi tot ce vrei! Joaca asta mi-a indus o stare de bună dispoziţie la care nu m-am mai putut opune, aşa că zâmbeam zicând în sinea mea, din când în când: farfurele şi plicăţele.

Toată viaţa am avut tendinţa să mă joc şi acum cu atât mai mult! Păi viaţa asta nu e decât o joacă, noi românii avem bucuria de a ne juca de-a diminutivele. Puţine limbi au atât de multe diminutive. Engleza şi franceza nici nu au diminutive, deci nu le putem traduce în aceste limbi.

Închei cu un set de farfurişti mai aparte:

luni, 14 noiembrie 2011

Legea schimbării

Multi-styled Text Generator at TextSpace.net

Legea schimbării, pe care am găsit-o formulată în Bashar-Channeling, mi-a procurat mici bucurii. Pe celelalte legi trebuie să le asimilez... procesul e lung şi destul de anevoios.
Se întâmplă, că atunci când reuşesc să fac altfel ceva, să schimb ceva cât de puţin în rutina zilnică, mă cuprinde o bucurie pe care nu o aveam altădată în acest context. S-ar putea compara doar cu bucuria creării a cine ştie ce lucru făcut cu migală zile întregi, cu plăcerea că am făcut cuiva o bucurie. Oare cui i-am făcut o bucurie? Ghici... ;)

joi, 10 noiembrie 2011

Cum influenţează masele, legile date lor de către legiuitori

E adevărat că avem conducătorii pe care îi merităm?
E adevărat în măsura în care ei aduc în manifestare ceea ce aşteptăm noi de la ei. Ce aşteptăm? Să ne stoarcă de bani, să fie mârlani etc.
Deci nu avem încredere în ei. Ca în orice activitate unde rezultatele nu vor apare peste noapte, trebuie să ne impunem pentru început scopuri mai mici. De exemplu să avem încredere că următoarea lege va fi acceptabilă. Că vor urma schimbări de generaţie şi următorii parlamentari vor fi mai deschişi către cetăţeni. Orice am gândi în mod pozitiv, trebuie să le acordăm încrederea noastră, în mintea noastră şi să o transpunem în fapte. Nu trebuie să gândească toţi aşa. Doar să existe un curent de gândire format astfel. Oamenii să îşi exprime către alţii aceste gânduri, să le păstreze în minte aproape tot timpul. Dacă le acordaţi încrederea, momentul următor este să îi lăsaţi să acţioneze. Dacă îi urmăriţi ca nişte copoi ce au făcut, rezultatul, manifestarea gândurilor voastre, va întârzia, va suferi piedici, ca un copil care pune o sămânţă în pământ şi în fiecare zi se duce şi o descoperă să vadă cât a crescut.

Ideea se regăseşte şi în Charles Haanel - Cheia Universală

Lumea este făcută din multe părticele extraordinar de frumoase. Sufletul este Întregul. /Ralph Waldo Emerson/

Am găsit în Haanel pomenit Emerson. Şi iată ce am găsit în wikipedia:

„Trăim în succesiune, în diviziune, în părţi, în particule. În acelaşi timp în om este sufletul întregului; tăcerea înţeleaptă; frumuseţea universală, cu care fiecare parte şi fiecare particulă este relaţionată, eternul UNU. Şi această putere profundă în care trăim şi a cărei beatitudine ne este accesibilă, nu este doar auto-suficientă şi perfectă la orice oră, ci actul perceperii şi obiectul perceput, spectatorul şi spectacolul, subiectul şi obiectul, sunt una. Noi vedem lumea bucată cu bucată, luna, soarele, animalul, copacul; dar întregul, din care acestea sunt părţi strălucitoare, este sufletul.”

Ralph Waldo Emerson, Eseul "The Over-Soul, Suprasufletul"

miercuri, 9 noiembrie 2011

Nu ai nevoie sa inveti mai mult

Citisem cat citisem din Haanel si Bashar, dar m-am oprit, ca am zis ca e prea mult odata. Apoi ca trebuie sa experimentez ce zice Haanel. Am mai citit cate putin, dar informatia parca se suprapunea peste cea existenta. Aici in documentar am gasit raspunsul pe care "il stiam", evident.

Nu avem nevoie sa stim mai mult, totul consta in stabilizare, in stabilizarea acestei stari de constientizare a constiintei. Exact!

Impresionant

marți, 8 noiembrie 2011

Polaritate/Nepolaritate

În această realitate terestră cam toate le-am gândit polar. Eram de o parte sau de alta a unui curent. Ştiam de bine/rău, pozitiv/negativ, Dumnezeu/Satana, frumos/urât etc. Dar am întâlnit astăzi două cazuri de manifestare a polarităţii şi m-am gândit să scriu despre nepolaritate, o cale importantă de apropiere de Conştiinţă, acum când nivelul vibraţiilor perturbă din ce în ce mai mulţi oameni.
Conştiinţa Universală, Conştiinţa Divină, este nepolară. Orice polarizare a noastră ne poate îndepărta de Conştiinţă, de realizarea noastră ca fiinţă ce este acolo unde este cu un scop. Deci să ne menţinem pe calea dreaptă, fără să fim partizani sau să
corectăm viziunea altora. Să nu uităm că realitatea e produsul gândurilor noastre, deci ne "confruntăm" cu chiar gândurile noastre. Cu efectele gândurilor noastre.